Dinamo va juca meciul cu Oțelul Galați în fața unui stadion plin, suporterii cumpărând aproape toate biletele puse în vânzare.
În etapa 3 a play-out-ului Ligii 2, Dinamo dă piept pe teren propriu cu Oțelul Galați, formație pe care trebuie să o depășească până la finalul sezonului pentru a ocupa un loc direct promovabil în Superliga. În acest moment, diferența dintre cele două este de patru puncte, în favoarea echipei lui Dorinel Munteanu.
Meciul dintre cele două candidate la promovare va avea loc în București, pe Stadionul Național „Arcul de Triumf”. Cu puțin mai mult de 24 de ore înainte de fluierul de start, la vânzare mai erau disponibile 700 de bilete la Tribuna I și 150 la Tribuna a II-a – cele din PCH și din zona VIP fiind epuizate.
Ultimele bilete vor fi, cel mai probabil, epuizate până la ora de start a jocului: vineri, 7 aprilie, ora 20:30.
Antrenorul formației din Șos. Ștefan cel Mare, Ovidiu Burcă, a avertizat, înainte de meciul cu echipa lui Dorinel Munteanu, că gălățenii sunt mult mai închegați.
„Ne așteaptă o partidă destul de dificilă, pentru că întâlnim un adversar foarte bun. În primul rând au un antrenor pe care îl cunoașteți deja, cred că cel mai titrat antrenor cel puțin de la nivelul Ligii a 2-a, un antrenor care a câștigat campionate în România, care are o experiență foarte mare, un antrenor foarte organizat, care este alături de această echipă, dacă nu mă înșel, de doi ani și jumătate. I-a preluat de la Liga a 3-a, au împreună un parcurs, un proces pe care l-au început acum ceva timp.
O echipă foarte bună, cu jucători care au jucat foarte multe meciuri la nivelul ligii întâia, la a doua nu mai vorbesc. O echipă care nu a pierdut de când a început acest play-off, au câștigat ultimul meci, contra celor de la Steaua, au făcut o primă repriză extraordinară. O echipă cu foarte multă forță fizică, cu un joc pragmatic și deja am dat toate amănuntele prin prisma căruia meciul de mâine e un meci destul de dificil pentru noi.
Dar, și noi cred că am arătat destul de bine în ultimele meciuri, suntem pe o pantă ascendentă și cred că mâine vom face un meci bun”, a declarat Ovidiu Burcă, înainte de meciul dintre Dinamo și Oțelul Galați.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER